bronşită s.f. - inflamaţie a bronhiilor, traducându-se printr-o tuse umedă şi prin expectoraţii
Bronşita acută, una dintre afecţiunile respiratorii cele mai frecvente, este consecinţa unei infecţii virale a bronhiilor (bronşită) sau a bronşiolelor (bronşiolita) .Cu apariţie bruscă şi de durată scurtă, bronşita este favorizată de tabagism şi de poluarea atmosferică, şi survine mai ales iarna. Semnele clinice sunt o tuse în accese, răguşeală, expectoraţii şi o febră a cărei manifestare variază după virusul în cauză, dar care nu depăşeşte 39°C. Diagnosticarea nu necesită examene suplimentare.
Bronşita cronică se caracterizează printr-o hipersecreţie bronşică permanentă sau recidivantă. Se vorbeşte de bronşită cronică atunci când perioadele de tuse şi de expectoraţie durează mai mult de 3 luni consecutiv şi se întind pe cel puţin doi ani. Fumatul joacă un rol important în această boală: frecvenţa bronşitei cronice la nefumători este de ordinul a 8%, în timp ce ea atinge 50% la subiecţii care fumează mai mult de 20 ţigări pe zi. Mai intervin şi alţi factori: poluarea atmosferică (uneori legată de locul de muncă) şi infecţiile repetate. Diagnosticul se stabileşte doar prin auscultaţie. Totuşi, pot fi prescrise unele examene: radiografia toracică, analizele sângelui şi explorarea funcţională respiratorie.