dispnee s.f. - Jenă respiratorie resimţită de către un bolnav.
O dispnee poate fi de origine bronhopulmonară, otorinolaringologică, neurologică, metabolică sau cardiacă. Printre cauzele bronhopulmonare se găsesc afecţiunile bronşice (astm, bronşită cronică, prezenţa unui corp străin sau a unei tumori pe bronhii), tulburările pulmonare (edem acut, infecţie sau tumoră a plămânului, embolie pulmonară), anomalii ale pleurei (pleurezie, pneumotorax) sau ale cuştii toracice (scolioză gravă) jenând mişcările plămânului.
Cauzele otorinolaringologice sunt mai ales laringitele la copil, tumorile laringelui la adult. Cauzele neurologice sunt, în principal, coma şi unele boli ale sistemului nervos. Printre cauzele metabolice, poate fi vorba de o diminuare a oxigenării ţesuturilor, ca în cursul hemoragiilor. în sfârşit, dispneea traduce uneori o tulburare cardiacă, îndeosebi o insuficienţă cardiacă.
Evoluţia dispneei depinde de cauza sa, atât în ce priveşte gravitatea sa (mergând de la o simplă jenă la practicarea unor sporturi, pentru subiecţii astmatici, până la o ameninţare vitală imediată, în anumite cazuri de embolie pulmonară), cât şi durata sa (câteva ore pentru laringitele infantile, uneori zeci de ani pentru o bronşită cronică). Tratamentul este, de asemenea, foarte variabil: antibiotice pentru o infecţie pulmonară bacteriană, bronhodilatatoare pentru astm. Se recomandă încetarea fumatului pentru bronşita cronică.