oreion s.n. - parotidită
Boală infecţioasă virală acută, extrem de contagioasă, provocată de un paramixovirus, se manifestă, în principal, printr-o parotidită (inflamaţia glandelor parotide, principalele glande salivare). Oreionul se transmite pe cale aeriană (inhalarea picăturilor de salivă emise de un bolnav). El se întâlneşte mai ales iarna, adesea în epidemii, în particular în unele colectivităţi (şcoli). Cel mai frecvent sunt afectaţi copiii. Virusul prezintă o tendinţă naturală să se fixeze pe glande şi nervi.
Incubaţia durează între 17 şi 21 zile; ea este urmată de o febră moderată şi de dureri de urechi timp de 1-2 zile. Bolnavul este contagios cu o săptămână înaintea apariţiei simptomelor şi aproximativ 8 zile după apariţia lor. Inflamaţia glandelor parotide apare mai întâi pe o parte, apoi în ambele părţi şi se manifestă printr-o tumefacţie (umflătură) care acoperă şanţurile din spatele maxilarului. Ea provoacă o durere la masticaţie. Uneori se asociază şi o atingere a ganglionilor învecinaţi. Durerile de cap sunt şi ele frecvente. Evoluţia este de cele mai multe ori benignă, iar boala regresează de la sine în vreo zece zile.
Oreionul ia în unele cazuri o formă neuromeningeană (meningită, encefalită, atingere a nervului auditiv); o pancreatită (inflamaţie a pancreasului) şi o orhita (inflamaţie a testiculelor) sunt, de asemenea, posibile şi susceptibile să apară fără inflamaţia parotidelor.
Tratamentul, simptomatic, constă în administrarea de medicamente care combat febra şi, în caz de dureri mari, în administrarea antiinflamatoarelor. Odihna la pat este de rigoare în caz de atingere testiculară, precum şi imobilizarea burselor cu un suspensor. Este preconizată absenţa şcolară timp de 15 zile din cauza riscului contagios. După ce a avut oreion, subiectul este imunizat definitiv.