poliartrită s.f. - inflamaţie a mai multor articulaţii
Poliartrita reumatoidă este o boală reumatismală inflamatorie caracterizată printr-o atingere a sinovialei (membrana conjunctivă care căptuşeşte faţa internă a articulaţiilor), ea fiind o boală frecventă (1% din populaţie este afectată) care predomină la femei. De cauză necunoscută, ea face parte din bolile autoimune, în cursul cărora organismul produce anticorpi (factor reumatoid) îndreptaţi împotriva propriilor lui ţesuturi.
Poliartrita reumatoidă debutează, în general, între 40 şi 60 de ani, fără vreun factor declanşator cunoscut. Ea afectează îndeosebi articulaţiile membrelor, în particular pe cele ale mâinilor, încheieturii mâinii, antepiciorului; aceste atingeri, de gravitate foarte variabilă, sunt, în general, bilaterale şi simterice. Se întâmplă rar ca leziunile să afecteze coloana vertebrală, cu excepţia articulaţiei dintre primele două vertebre cervicale, care poate fi luxată. Articulaţiile sunt umflate, înţepenite, deformate, dureroase, mai ales noaptea şi la începutul zilei. După câţiva ani de evoluţie, poliartrita reumatoidă poate atinge alte ţesuturi conjunctive decât cele ale articulaţiilor: tendoanele (tenosinovite), dar şi pielea (noduli subcutanaţi), pericardul (pericardită) sau plămânii (pleurezie, infiltrate pulmonare etc.). Arterele de calibru mic se inflamează, provocând tulburări senzitive (amorţire, furnicături) şi motorii (paralizia unui nerv) sau o necroză cutanată. Poliartrita reumatoidă se asociază adesea cu ochi uscaţi, gura uscată, mai rar cu splina mărită, scăderea nivelului sangvin de globule albe. Boala, cronică, evoluează în mod destul de imprevizibil, prin pusee întrerupte de perioade de remisiune. În absenţa tratamentului, ea antrenează o stare de neputinţă.