strabism s.n. - deviaţie a axei vizuale a unui ochi, care provoacă privirea încrucişată, fiind o afecţiune deosebit de frecventă care afectează, în principal, copiii în primii lor ani de viaţă
Strabismul convergent (deviaţia ochiului spre interior), este observat în mod curent la copiii mici. El se întâlneşte în cazuri de anizometropie (diferenţă de refracţie între cei doi ochi, ceea ce antrenează o diferenţă de mărime între imaginile percepute cu fiecare ochi), în caz de hipermetropie puternică, de paralizie parţială a unui muşchi oculomotor sau de boală nevizibilă a globului ocular (cataractă, retinoblastom, ptozis).
Strabismul divergent (deviaţia unui ochi spre exterior) este mai puţin frecvent. El afectează copiii mai mari sau adulţii şi rezultă adesea dintr-o miopie puternică sau dintr-o pierdere mai târzie a vederii.
Perturbarea vederii se poate manifesta în două moduri diferite. Dacă cele două imagini primite de creier sunt prea diferite, acesta o poate anula pe cea mai puţin bună dintre ele. Astfel, ochiul deviat îşi pierde treptat capacităţile sale vizuale şi nu mai transmite creierului nici o imagine, din lipsă de antrenament: aceasta este ambliopia. În strabismele mici, din contră, creierul poate încerca să facă să concorde cele două imagini puţin diferite între ele, primite prin două puncte retiniene necorespondente; atunci este vorba de o concordanţă retiniană anormală, mai dificil de detectat.