1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Humulin M 3 100 UI/ml suspensie injectabilă în flacon
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Medicamentele Humulin conţin insulină umană de biosinteză (produsă pe Escherichia coli prin tehnologie
ADN recombinant).
Fiecare mililitru suspensie injectabilă conţine insulină umană izofan bifazică 100 UI, compusă din insulină
umană izofan 70 UI şi insulină umană regular 30 UI.
Un flacon conţine 10 ml suspensie injectabilă, echivalent cu 1000 UI insulină izofan bifazică.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Suspensie injectabilă în flacon
Suspensie sterilă de insulină umană de culoare albă, cu sediment alb şi supernatant incolor până la aproape
incolor, cu pH-ul ajustat între 6,9-7,5. La agitarea uşoară suspensia se reface uşor.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat, care necesită insulină pentru menţinerea homeostaziei glucozei.
Humulin este, de asemenea, indicat pentru controlul iniţial al diabetului zaharat şi al diabetului zaharat în
sarcină.
4.2 Doze şi mod de administrare
Dozajul este individual, fiind stabilit de către medic, în funcţie de necesităţile pacientului.
Humulin M 3 trebuie administrat injectabil subcutanat, dar poate fi administrat, chiar dacă nu este
recomandat uzual, şi intramuscular. Această formă de prezentare nu trebuie administrată intravenos.
Preparatele de insulină se administrează, de obicei, subcutanat, la nivelul peretelui abdominal. Se pot
administra, de asemenea, la nivelul coapsei, regiunii fesiere sau deltoidiene. Locurile de injectare ale preparatului insulinic trebuie schimbate prin rotaţie, în cadrul aceleiaşi regiuni anatomice; aceeaşi regiune nu trebuie folosită mai frecvent decât, aproximativ, o dată pe lună.
La administrarea injectabilă a oricărui preparat insulinic Humulin trebuie avut grijă să nu se puncţioneze
un vas de sânge. După orice administrare de insulină, locul la nivelul căruia s-a efectuat injectarea nu trebuie masat. Pacienţii trebuie instruiţi să folosească tehnicile corecte de injectare.
Humulin M3 este un amestec gata preparat, format din insulină solubilă (regular) şi insulină izofan, creat
pentru evitarea necesarului pacientului de a amesteca preparate de insulină. Schema terapeutică a unui pacient trebuie să se bazeze pe nevoile metabolice individuale.
4.3 Contraindicaţii
- Hipoglicemie
- Hipersensibilitate la insulină umană sau la oricare dintre excipienţi, cu excepţia situaţiilor în care
insulina este utilizată ca parte a unui program de desensibilizare
- Cu excepţia Humulin R, nici un preparat Humulin nu trebuie administrat intravenos, în nici un fel de
circumstanţe.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Înlocuirea altui medicament sau a altui tip de insulină cu Humulin trebuie făcută numai sub supraveghere
medicală strictă. Schimbările survenite în concentraţie, marcă (producător), tip (solubilă, izofan, mixtă etc.), specie (animală, umană, analog de insulină umană) şi/sau metodă de fabricaţie (tehnologie ADN recombinant versus insulină animală) pot necesita modificări ale dozei.
Pacienţii la care tratamentul anterior cu insulină animală este înlocuit cu insulină umană pot necesita
ajustarea dozei faţă de cea a insulinei uzuale. Dacă este necesară modificarea dozei, aceasta se poate face de la prima doză sau în timpul primelor săptămâni sau luni de tratament.
Câţiva pacienţi care au prezentat reacţii hipoglicemice, după ce au fost transferaţi de la tratamentul cu
insulină animală la cel cu insulină umană, au raportat că simptomele precoce de avertizare au fost mai puţin evidente sau au fost diferite faţă de cele din timpul tratamentului cu insulină animală. Pacienţii la care controlul glicemiei este esenţial îmbunătăţit, de exemplu prin tratament intensiv cu insulină, pot prezenta o scădere sau o lipsă de percepţie a simptomelor de avertizare obişnuite şi trebuie sfătuiţi în acest sens. Alte condiţii, care pot face ca simptomele precoce de avertizare în caz de hipoglicemie să se modifice sau să devină mai puţin pronunţate, includ: durata lungă a diabetului zaharat, neuropatia diabetică sau administrarea de medicamente cum sunt beta-blocantele. Reacţiile hipoglicemice sau hiperglicemice necorectate pot să determine pierderea conştienţei, comă sau deces.
Folosirea unor doze inadecvate sau întreruperea tratamentului, în special în diabetul zaharat insulinodependent, pot determina hiperglicemie şi cetoacidoză, condiţii cu potenţial letal.
Tratamentul cu insulină umană poate să determine formarea de anticorpi, dar titrul anticorpilor este mai
scăzut comparativ cu titrul anticorpilor în cazul administrării de insulină animală purificată.
Necesarul de insulină poate să se modifice semnificativ în afecţiunile suprarenaliene, hipofizare sau
tiroidiene şi în prezenţa insuficienţei renale sau hepatice.
Necesarul de insulină poate fi crescut în cursul bolilor intercurente sau al tulburărilor emoţionale.
Ajustarea dozelor de insulină poate fi necesară şi dacă pacienţii îşi modifică nivelul activităţii fizice sau îşi
modifică dieta.
Combinaţia Humulin M 3 cu pioglitazonă:
Au fost raportate cazuri de insuficienţă cardiacă când tiazolidindionele sunt utilizate în combinaţie cu
insulină, în special la pacienţii cu factori de risc pentru dezvoltarea insuficienţei cardiace. Acest lucru trebuie avut în vedere dacă se ia în considerare tratamentul cu combinaţia pioglitazonă şi Humulin M 3.
Dacă combinaţia este utilizată, pacienţii trebuie să fie monitorizaţi pentru apariţia semnelor şi simptomelor
insuficienţei cardiace, creştere în greutate şi edeme. Pioglitazona trebuie întreruptă, dacă apare orice simptom de deteriorare a funţiei cardiace.
Atenţionare pentru sportivi: substanţa activă din acest medicament determină pozitivarea testelor
antidoping.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Se ştie că unele medicamente interacţionează cu metabolismul glucozei. Medicul trebuie să aibă în vedere
interacţiunile posibile şi să întrebe pacienţii despre celelalte medicamente cu care sunt trataţi, suplimentar faţă de insulina umană.
Necesarul de insulină poate fi crescut de substanţele cu acţiune de creştere a glicemiei, cum sunt
glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, hormon de creştere, danazol, beta2-simpatomimetice (cum sunt
ritodrină, salbutamol, terbutalină), tiazide.
Necesarul de insulină poate să scadă dacă se administrează concomitent substanţe cu acţiune de scădere a
glicemiei, cum sunt antidiabetice orale, salicilaţi (de exemplu, acidul acetilsalicilic), anumite antidepresive (inhibitori de monoaminooxidază), anumiţi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (captopril, enalapril), medicamente beta-blocante neselective şi alcool etilic.
Analogii somatostatinei (octreotid, lanreotid) pot fie să scadă, fie să crească, necesarul de insulină.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Este esenţială menţinerea unui bun control al pacientei tratate cu insulină (diabet insulino-dependent sau
diabet gestaţional), pe toată perioada sarcinii. Necesarul de insulină scade, de obicei, în timpul primului trimestru de sarcină şi creşte în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină. Pacientele diagnosticate cu diabet trebuie sfătuite să informeze medicul dacă sunt gravide sau intenţionează să rămână gravide.
În cazul gravidelor cu diabet este esenţială monitorizarea atentă a controlului glicemiei, precum şi al stării
generale de sănătate.
Pacientele diagnosticate cu diabet care alăptează pot necesita ajustări ale dozelor de insulină şi/sau ale
dietei.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Capacitatea pacientului de a se concentra şi a reacţiona poate fi afectată ca urmare a hipoglicemiei.
Aceasta poate constitui un risc în situaţiile în care aceste capacităţi sunt de importanţă specială (de
exemplu, conducerea vehiculelor sau folosirea unui utilaj).
Pacienţii trebuie sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timpul conducerii
vehiculelor, mai ales cei la care simptomele de avertizare în caz de hipoglicemie sunt absente sau sunt de intensitate mică, precum şi cei care au episoade de hipoglicemie frecvente. În aceste circumstanţe, recomandarea privind conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor ar trebui reconsiderată.
4.8 Reacţii adverse
Cea mai frecventă reacţie adversă a terapiei cu insulină este hipoglicemia. Hipoglicemia severă poate
determina pierderea stării de conştienţă şi, în cazuri extreme, chiar deces. Nu sunt prezentate frecvenţe specifice pentru hipoglicemie, deoarece hipoglicemia este rezultatul atât al dozei de insulină administrate cât şi al altor factori, de exemplu dieta urmată sau exerciţiile fizice efectuate de către pacient.
Reacţiile de hipersensibilitate locală sunt frecvente (≥1/100 şi <1/10). Pot să apară eritem, inflamaţie şi
prurit la nivelul locului de administrare. Aceste condiţii sunt, de obicei, tranzitorii şi dispar în câteva zile până la câteva săptămâni. În unele cazuri aceste reacţii locale pot avea legătură cu alţi factori decât insulina, cum sunt substanţele iritante din soluţia folosită pentru dezinfectarea locului de administrare sau o tehnică de injectare greşită.
Reacţia de hipersensibilitate sistemică, foarte rară (<1/10000), dar potenţial mai gravă, este o reacţie
alergică generalizată la insulină. Aceasta poate produce erupţii cutanate tranzitorii generalizate, dispnee, wheezing, scăderea tensiunii arteriale, puls accelerat sau transpiraţii. Cazurile severe de hipersensibilitate generalizată pot pune viaţa în pericol.
În cazurile rare de hipersensibilitate severă la Humulin este necesară instituirea imediată a tratamentului
adecvat. Poate fi necesară înlocuirea tratamentului cu insulină sau instituirea unui tratament de desensibilizare.
Lipodistrofia care poate să apară la nivelul locului de administrare este mai puţin frecventă (≥1/1000 şi
<1/100).
4.9 Supradozaj
Nu se poate defini precis supradozajul cu insulină, deoarece glicemia este rezultatul unor interacţiuni
complexe între concentraţia plasmatică a insulinei, disponibilitatea glucozei şi alte procese metabolice.
Hipoglicemia poate să apară ca rezultat al unui exces de insulină, în relaţie cu aportul de alimente şi
consumul de energie.
Hipoglicemia poate fi asociată cu letargie, confuzie, palpitaţii, cefalee, transpiraţii şi vărsături.
Episoadele hipoglicemice uşoare răspund la administrarea orală de glucoză sau produse ce conţin zahăr.
Episoadele hipoglicemice severe pot fi tratate prin administrarea intramusculară sau subcutanată de
glucagon, urmată de administrarea orală de carbohidraţi, după ce pacientul îşi revine suficient. Dacă pacientul nu răspunde la glucagon, trebuie să se administrează intravenos soluţie de glucoză.
Dacă pacientul este comatos, glucagonul va fi administrat intramuscular sau subcutanat. Totuşi, dacă
glucagonul nu este disponibil sau dacă pacientul nu răspunde la administrarea de glucagon, se va administra intravenos soluţie de glucoză. Pacientului i se va administra o masă imediat ce îşi recapătă starea de conştienţă.
Poate fi necesară administrarea orală susţinută de carbohidraţi şi menţinerea pacientului sub observaţie
deoarece, după o aparentă recuperare clinică, se poate reinstala hipoglicemia.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: insulină şi analogi cu acţiune intermediară combinată cu acţiune rapidă,
injectabile, codul ATC: A10AD01
Activitatea principală a insulinei este reglarea metabolismului glucozei.
Insulina are şi câteva acţiuni anabolice şi anti-catabolice în diferite ţesuturi. La nivelul ţesutului muscular,
acestea includ creşterea sintezei de glicogen, acizi graşi, glicerol şi proteine şi a captării de aminoacizi, cu micşorarea glicogenolizei, gluconeogenezei, cetogenezei, lipolizei, catabolismului proteic şi a eliminării de aminoacizi. După administrarea subcutanată, profilul tipic al activităţii (curba de utilizare a glucozei) este ilustrat mai jos.
Variaţiile în timp şi/sau intensitate ale activităţii insulinei care se pot întâlni la pacienţi sunt ilustrate prin
suprafaţa umbrită. Variabilitatea inter-individuală depinde de factori cum sunt mărimea dozei, temperatura la nivelul locului de administrare şi activitatea fizică a pacientului.
Humulin M3
Timpul (ore)
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica insulinei nu reflectă acţiunea metabolică a acestui hormon. Ca urmare, este mai utilă
examinarea curbelor de utilizare a glucozei (aşa cum s-a discutat mai sus), atunci când se ia în considerare activitatea insulinei.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Humulin este o insulină umană produsă prin tehnologie ADN recombinant. În studiile de toxicitate
subcronică nu s-au raportat evenimente grave. Într-o serie de teste de toxicitate genetică efectuate in vitro şi in vivo, insulina umană nu a prezentat efect mutagen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Metacrezol
Glicerol
Fenol
Sulfat de protamină
Hidrogenofosfat de disodiu heptahidrat
Oxid de zinc
Apă pentru preparate injectabile
Următorii excipienţi pot fi utilizaţi pentru ajustarea pH-ului: acid clorhidric şi/sau hidroxid de sodiu.
6.2 Incompatibilităţi
Preparatele de Humulin nu trebuie amestecate cu insuline ale altor producători sau cu insuline de origine
animală.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
După desigilare, flacoanele de Humulin M 3 pot fi folosite timp de până la 28 zile, atunci când sunt
păstrate la temperaturi sub 30C. Activitatea insulinei
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la frigider (2C - 8C). A nu se congela. A nu se expune la căldură excesivă sau la lumina
directă a soarelui.
A se păstra flaconul în cutie.
Flaconul aflat în utilizare trebuie păstrat la temperaturi sub 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă tip I, cu dop din cauciuc prevăzut cu capsă din aluminiu şi capac din plastic, a
10 ml suspensie injectabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Instrucţiuni de utilizare şi manipulare
Flacon a 10 ml suspensie injectabilă destinat folosirii împreună cu o seringă adecvată (gradată pentru
100 UI/ml).
a) Prepararea unei doze
Flacoanele care conţin Humulin M 3 trebuie rotite de câteva ori între palme, înainte de utilizare, pentru
resuspendarea completă a insulinei. Flacoanele trebuie examinate frecvent şi nu trebuie folosite dacă sunt prezente flocoane sau dacă particule albe, solide, aderă de fundul sau peretele flaconului, conferindu-i un aspect de „flori de gheaţă”.
A se pregăti seringa înaintea administrării, conform instrucţiunilor medicului sau asistentei medicale.
A se folosi o seringă gradată, în conformitate cu concentraţia insulinei ce va fi administrată.
b) Injectarea unei doze
A se administra doza corectă de insulină, conform indicaţiilor medicului sau asistentei medicale.
Locul administrărilor trebuie rotat, astfel încât un acelaşi loc să nu fie folosit mai des decât aproximativ o
dată pe lună.
Fiecare cutie conţine un prospect cu instrucţiuni referitoare la modul de administrare al insulinei.
Acele nu se refolosesc. Aruncaţi acele cu grijă. Acele nu trebuie folosite decât de o persoană. Flacoanele
se pot folosi până la golire, după care se vor arunca într-un mod adecvat.
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Lilly France S.A.S.
203, Bureaux de la Colline, 92213 Saint-Cloud, Franţa
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
768/2008/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizaţiei-Mai 2008
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2011