1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Irbesartan Aurobindo 150 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine irbesartan 150 mg
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
Irbesartan Aurobindo 150 mg comprimate:
Comprimate ovale, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, gravate cu "H 29",pe o faţă şi netede
pe cealaltă faţă. Dimensiunea este de 13,7 mm x 7,3 mm.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Irbesartan Aurobindo este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
De asemenea, este indicat în tratamentul afecţiunii renale la pacienţii adulţi cu hipertensiune arterială şi
diabet zaharat de tip II, în cadrul unei scheme medicamentoase antihipertensive (vezi pct. 5.1).
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza uzuală iniţială şi de întreţinere recomandată este de irbesartan 150 mg, administrată o dată pe zi, cu
sau fără alimente. În general, Irbesartan Aurobindo în doză de 150 mg o dată pe zi asigură un control mai bun al tensiunii arteriale în intervalul de 24 ore, comparativ cu doza de 75 mg. Cu toate acestea, se poate lua în considerare iniţierea tratamentului cu irbesartan 75 mg pe zi, în special la pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă şi la pacienţii cu vârsta peste 75 ani.
La pacienţii a căror afecţiune este insuficient controlată cu irbesartan 150 mg administrat o dată pe zi,
doza de Irbesartan Aurobindo poate fi crescută la irbesartan 300 mg sau pot fi asociate alte antihipertensive. În mod special, s-a demonstrat că asocierea unui diuretic, cum este hidroclorotiazida, are un efect adiţional cu Irbesartan Aurobindo (vezi pct. 4.5).
La pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2, tratamentul trebuie iniţiat cu doza de irbesartan 150 mg
administrată o dată pe zi, care va fi crescut până la irbesartan 300 mg o dată pe zi, aceasta fiind doza de întreţinere cea mai adecvată pentru tratamentul afecţiunii renale. Beneficiul la nivel renal pentru Irbesartan
Aurobindo la pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 s-a demonstrat pe baza unor studii în care
irbesartanul s-a asociat tratamentului cu alte medicamente antihipertensive, după cum a fost necesar, pentru a atinge tensiunea arterială ţintă (vezi pct. 5.1).
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală: nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii care
efectuează şedinţe de hemodializă trebuie luată în considerare o doză iniţială mai mică (irbesartan 75 mg)
(vezi pct. 4.4).
Insuficienţă hepatică: nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la
moderată. Nu există experienţă clinică la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă.
Pacienţi vârstnici: cu excepţia pacienţilor cu vârsta peste 75 ani, la care tratamentul poate fi iniţiat cu doza
de irbesartan 75 mg pe zi, de obicei nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici.
Copii şi adolescenţi: nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea irbesartan la copii cu vârsta cuprinsă între
0 şi 18 ani. Datele disponobile până în prezent sunt descrise la pct. 4.8, 5.1 şi 5.2; nu se pot face recomandări cu privire la doză.
Mod de administrare
Pentru utilizare orală.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi (vezi pct. 6.1).
Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Hipovolemie: la pacienţii cu hipovolemie şi/sau depleţie de sodiu, consecutive tratamentului intensiv cu
diuretice, dietei hiposodate, diareei sau vărsăturilor, poate să apără hipotensiune arterială simptomatică, în special după administrarea primei doze. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înaintea administrării de a se administra Irbesartan Aurobindo.
Hipertensiune arterială renovasculară: există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă
renală în cazul pacienţilor cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional care sunt trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron. Cu toate că acest risc nu s-a dovedit pentru Irbesartan, un efect similar trebuie anticipat după administrarea antagoniştilor receptorilor pentru angiotensină II.
Insuficienţă renală şi transplant renal: se recomandă monitorizarea periodică a potasemiei şi creatininemiei
în cazul în care Irbesartan Aurobindo este utilizat la pacienţii cu insuficienţă renală,.Nu există experienţă în ceea ce priveşte administrarea Irbesartan la pacienţi cu transplant renal recent.
Pacienţi hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală: într-o analiză a rezultatelor unui studiu
efectuat la pacienţi cu afecţiune renală avansată, efectele irbesartanului, atât asupra evenimentelor renale cât şi asupra celor cardiovasculare, nu au fost uniforme în toate subgrupurile. Efectele au apărut mai puţin favorabile, în special, la femei şi la subiecţii de altă rasă decât cea albă (vezi pct. 5.1).
Hiperkaliemie: ca şi în cazul altor medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină aldosteron,
hiperkaliemia poate să apară în timpul tratamentului cu Irbesartan Aurobindo, în special în prezenţa insuficienţei renale, proteinuriei cu semnificaţie clinică determinată de afecţiunea renale de cauză diabetică şi/sau insuficienţei cardiace. Se recomandă monitorizarea atentă a potasemiei la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.5).
Litiu: nu este recomandată asocierea litiului cu Irbesartan Aurobindo (vezi pct. 4.5).
Stenoză de valvă aortică şi stenoză de valvă mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă: ca şi în cazul
altor vasodilatatoare, se recomandă precauţie specială la pacienţii cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Hiperaldosteronism primar: în general pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde, la
tratamentul cu medicamente antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului reninăangiotensină. Ca urmare, utilizarea Irbesartan Aurobindo nu este recomandată.
Generale: la pacienţii la care tonusul vascular şi funcţia renală depind predominant de activitatea
sistemului renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu, pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu afecţiune renală preexistentă, inclusiv stenoză a arterelor renale), tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau cu antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II, care influenţează acest sistem, a fost asociat cu hipotensiune arterială acută, azotemie, oligurie sau rareori, cu insuficienţă renală acută. Ca în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică, poate determina infarct miocardic sau accident vascular cerebral.
Aşa cum a fost observat şi în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, irbesartanul şi
ceilalţi antagonişti ai angiotensinei par mai puţin eficienţi în scăderea tensiunii arteriale la persoanele ce aparţin rasei negre, comparativ cu cei ce aparţin altor rase, probabil din cauza prevalenţei mai mari a unor concentraţii plasmatice mici de renină în populaţia hipertensivă ce aparţine rasei negre (vezi pct. 5.1).
Sarcina: Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARA II), nu trebuie iniţiat în timpul
sarcinii. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARA II este considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să rămână gravide, tratamentul cu irbesartan trebuie înlocuit cu un tratament
antihipertensiv alternativ, care prezintă un profil de siguranţă cunoscut pentru utilizarea în timpul sarcinii.
Atunci când este confirmată prezenţa sarcinii, tratamentul cu ARA II trebuie întrerupt imediat, şi dacă este
cazul trebuie instituit un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Copii şi adolescenţi: irbesartanul a fost studiat la copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani dar până când
vor fi disponibile date suplimentare, datele actuale nu sunt suficiente pentru a sustine extinderea utilizării la copii (vezi pct. 4.8, 5.1 şi 5.2).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Diuretice şi alte antihipertensive: alte antihipertensive pot creşte efectele hipotensive ale
irbesartanului; cu toate acestea, Irbesartan Aurobindo a fost administrat în condiţii de siguranţă în asociere cu alte antihipertensive, cum sunt beta-blocantele, blocantele canalelor de calciu cu acţiune de lungă durată şi diureticele tiazidice. Tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate provoca hipovolemie şi risc de hipotensiune arterială atunci când se iniţiază tratamentul cu Irbesartan Aurobindo (vezi pct. 4.4).
Suplimente de potasiu şi diuretice care economisesc potasiu: pe baza experienţei cu alte medicamente care
acţionează asupra sistemului renină-angiotensină, utilizarea concomitentă a diureticelor care economisesc potasiu, a suplimentelor de potasiu, a substituenţilor de sare care conţin potasiu sau a altor medicamente care pot creşte kaliemia (de exemplu, heparina) poate determina creşterea potasemiei şi, de aceea, nu este recomandată (vezi pct. 4.4).
Litiu: în timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei
s-au raportat creşteri reversibile ale litemiei şi ale toxicităţii litiului. Până în prezent, efecte similare sau
raportat foarte rar pentru irbesartan. Ca urmare, această asociere nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Este
recomandată monitorizarea atentă a litemiei în cazul în care administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară,.
Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene: atunci când se administrarează antagonişti ai receptorilor
pentru angiotensină II concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (inhibitori selectivi ai COX 2, acid acetilsalicilic (> 3 g/zi) şi antiinflamatoare nesteroidiene neselective) poate să apară scăderea efectului antihipertensiv.
Ca şi în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, administrarea concomitentă de
antagonişti ai receptorilor pentru angiotensină II cu antiinflamatoare nesteroidiene poate creşte riscul de deteriorare a funcţiei renale, cu posibilitatea apariţiei insuficienţei renale acute şi a creşterii kaliemiei, în special la pacienţii cu afectare prealabilă a funcţiei renale. Aceste medicamente trebuie administrate concomitent cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi trebuie monitorizată
funcţia renală după iniţierea acestei tratamentului asociat şi, ulterior, periodic.
Informaţii suplimentare despre interacţiunile irbesartanului: în studiile clinice, farmacocinetica
irbesartanului nu a fost influenţată de administrarea hidroclorotiazidei. Irbesartanul este metabolizat în principal de către CYP2C9 şi în mai mică măsură, prin glucuronoconjugare. Nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice sau farmacodinamice semnificative în cazul administrării de irbesartan cu warfarină, un medicament metabolizat de către CYP2C9. Nu s-au evaluat efectele inductorilor CYP2C9, cum este rifampicina, asupra farmacocineticii irbesartanului. Farmacocinetica digoxinei nu a fost modificată prin administrarea concomitentă de irbesartan.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Tratamentul cu ARA II nu este recomandat în timpul primului trimestru de sarcină (vezi pct.
4.4). Tratamentul cu ARA II este contraindicat în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Dovezile epidemiologice în ceea ce priveşte riscul de teratogenicitate după expunerea la inhibitori ECA în
primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, nu poate fi exclusă o creştere mică a riscului. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului tratamentului cu Antagonişti ai
Receptorilor pentru Angiotensină II (ARA II), un risc similar poate să existe pentru această clasă de
medicamente. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu un Antagonist al Receptorilor pentru Angiotensină II (ARA II) este considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să rămână gravide, tratamentul cu irbesartan trebuie înlocuit cu un tratament antihipertensiv alternativ, care prezintă un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. Atunci când este constatată prezenţa sarcinii, tratamentul cu ARA II trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, trebuie instituit un tratament alternativ.
La om este cunoscut faptul că expunerea la tratamentul cu ARA II în al doilea şi al treilea trimestru de
sarcină induce fetotoxicitate (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune, hiperpotasemie). (Vezi pct. 5.3).
În cazul în care expunerea la ARA II a avut loc începând cu cel de-al doilea trimestru de sarcină, se
recomandă monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Nou-născuţii ai căror mame au utilizat ARA II trebuie monitorizaţi atent pentru hipotensiune arterială
(vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea:
Deoarece nu sunt disponibile informaţii referitoare la utilizarea irbesartan în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Irbesartan Aurobindo şi sunt de preferat tratamente alternative cu profile de
siguranţă mai bine stabilite în ceea ce priveşte utilizarea în timpul alăptării, în special în cazul alăptării
unui nou-născut sau a unui sugar născut prematur.
Nu se cunoaşte dacă irbesartanul sau metaboliţii acestuia se excretă în laptele uman.
Datele farmacodinamice/toxicologice disponibile din studiile efectuate la şobolani au evidenţiat excreţia
irbesartanului sau a metaboliţilor acestuia în lapte (pentru informaţii detaliate, vezi pct. 5.3).
Fertilitatea
Irbesartanul nu a avut niciun efect asupra fertilităţii la şobolanii trataţi şi nici asupra puilor acestora până
la doze care determină primele semne de toxicitate parentală (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi
utilaje.Ţinând cont de proprietăţile sale farmacodinamice, este puţin probabil ca irbesartanul să afecteze această capacitate. În cazul conducerii de vehicule sau folosirii de utilaje, trebuie să se aibă în vedere posibilitatea apariţiei ameţelilor sau somnolenţei în timpul administrării tratamentului antihipertensiv.
4.8 Reacţii adverse
În cadrul studiilor clinice controlate cu placebo, la pacienţi cu hipertensiune arterială, incidenţa totală a
evenimentelor adverse nu a prezentat diferenţe între grupul tratat cu irbesartan (56,2%) şi grupul la care sa administrat placebo (56,5%). Întreruperile tratamentului din cauza oricărui eveniment advers, clinic sau paraclinic, au fost mai puţin frecvente la pacienţii trataţi cu irbesartan (3,3%) decât la cei la care s-a
administrat placebo (4,5%). Incidenţa evenimentelor adverse nu a fost dependentă de doză (în intervalul
dozelor recomandate), de sex, vârstă, rasă sau de durata tratamentului.
La pacienţii hipertensivi diabetici cu microalbuminurie şi funcţie renală normală, s-au raportat ameţeli
ortostatice şi hipotensiune arterială ortostatică la 0,5% dintre pacienţi (adică mai puţin frecvent), dar mai mult decât la placebo.
Următorul tabel prezintă reacţiile adverse care au fost raportate în studiile clinice controlate cu
placebo, în cadrul cărora s-a administrat irbesartan la 1965 pacienţi cu hipertensiune arterială. Termenii marcaţi cu asterisc (*) se referă la reacţiile adverse care au fost raportate suplimentar şi mai mult decât la placebo la > 2% dintre pacienţii hipertensivi diabetici cu insuficienţă renală cronică şi proteinurie cu semnificaţie clinică.
Frecvenţa reacţiilor adverse prezentate mai jos este definită conform următoarei convenţii:
foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10); mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100); rare (≥
1/10000 şi < 1/1000); foarte rare (< 1/10000). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
Reacţiile adverse raportate suplimentar din experienţa de după punerea pe piaţă a medicamentului sunt, de
asemenea, enumerate. Aceste reacţii adverse provin din raportările spontane.
Copii şi adolescenţi: În cadrul unui studiu randomizat care a inclus 318 copii şi adolescenţi cu
hipertensiune arterială cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, au fost observate următoarele reacţii adverse în săptămâna a 3-a a fazei dubluorb: cefalee (7,9%), hipotensiune arterială (2,2%), ameţeli (1,9%), tuse (0,9%). În săptămâna 26 a fazei deschise a acestui studiu, cele mai frecvente modificări ale testelor de laborator observate au fost creşterea creatininei (6,5%) şi valori crescute ale CK la 2% dintre copii.
4.9 Supradozaj
În urma expunerii adulţilor la doze de până la 900 mg irbesartan/zi, timp de 8 săptămâni, nu s-a
evidenţiat toxicitate. În caz de supradozaj, manifestările cele mai probabile sunt hipotensiunea arterială şi tahicardia; de asemenea, poate să apară şi bradicardia. Nu sunt disponibile informaţii specifice privind tratamentul supradozajului cu irbesartan. Pacientul trebuie atent supravegheat iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere. Măsurile recomandate includ provocarea vărsăturilor şi/sau efectuarea lavajului gastric. Pentru tratamentul supradozajului se poate utiliza cărbune activat. Irbesartanul nu este hemodializabil.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente active pe sistemul renină-angiotensină, antagonişti de
angiotensină II.
Codul ATC: C09C A04.
Mecanism de acţiune: Irbesartanul este un antagonist puternic şi selectiv al receptorilor pentru
angiotensină II (tip AT1), activ după administrare pe cale orală. Se consideră că irbesartanul blochează toate acţiunile angiotensinei II mediate prin receptorii AT1, indiferent de originea sau de calea de sinteză a angiotensinei II. Antagonizarea selectivă a receptorilor angiotensinei II (AT1) determină creşterea concentraţiilor plasmatice de renină şi de angiotensină II şi scăderea concentraţiei plasmatice de aldosteron. Kaliemia nu este modificată semnificativ de irbesartan administrat în monoterapie, la dozele recomandate. Irbesartanul nu inhibă enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), o enzimă care generează formarea de angiotensină II şi care metabolizează şi bradikinina la metaboliţi inactivi.
Irbesartanul nu necesită activare metabolică pentru a-şi exercita activitatea.
Eficacitate clinică:
Hipertensiune arterială
Irbesartanul scade tensiunea arterială, cu modificarea minimă a frecvenţei cardiace. Scăderea tensiunii
arteriale este dependentă de doză, cu o tendinţă de atingere a fazei de platou la doze mai mari de 300 mg, administrate în priză unică zilnică. Dozele de irbesartan cuprinse între 150-300 mg, o dată pe zi, scad valorile tensiunii arteriale în clinostatism sau în poziţie şezândă, după 24 ore de la administrare (înaintea dozei următoare), în medie cu 8-13/5-8 mm Hg (sistolică/diastolică), scădere care este superioară celei observate după administrarea de placebo.
Reducerea maximă a tensiunii arteriale se obţine la 3-6 ore după administrare şi efectul antihipertensiv se
menţine timp de cel puţin 24 ore. După 24 ore, la dozele recomandate, scăderea tensiunii arteriale este încă de 60-70% din scăderea maximă a tensiunii arteriale diastolice şi sistolice. O doză zilnică de irbesartan 150 mg, administrată în priză unică, determină efecte similare asupra tensiunii arteriale după 24 ore de la administrare (înaintea dozei următoare) şi asupra tensiunii arteriale medii pe 24 ore similare cu cele produse de administrarea aceleiaşi doze zilnice totale, fracţionate în două prize.
Efectul antihipertensiv al Irbesartan se manifestă în 1-2 săptămâni, efectul maxim fiind observat la 4-6
săptămâni de la iniţierea tratamentului. Efectele antihipertensive se menţin în timpul tratamentului de lungă durată. După întreruperea tratamentului, tensiunea arterială revine treptat la valorile iniţiale.
Întreruperea tratamentului nu declanşează hipertensiune arterială de rebound.
Efectele antihipertensive ale irbesartanului şi diureticelor tiazidice sunt aditive. La pacienţii la care
hipertensiunea arterială nu este controlată în mod adecvat cu irbesartan administrat în monoterapie, asocierea unei doze mici de hidroclorotiazidă (12,5 mg) la irbesartan, în doză unică zilnică, determină o scădere mai mare a tensiunii arteriale, comparativ cu placebo, după 24 ore de la administrare (înaintea dozei următoare), de 7-10/3-6 mm Hg (sistolică/diastolică).
Eficacitatea Irbesartan nu este influenţată de vârstă sau sex. Ca şi în cazul celorlalte medicamente care
acţionează asupra sistemul renină-angiotensină, pacienţii hipertensivi ce aparţin rasei negre prezintă un răspuns considerabil mai slab la irbesartan administrat în monoterapie. În cazul în care irbesartanul se administrează în asociere cu o doză mică de hidroclorotiazidă (de exemplu, 12,5 mg/zi), răspunsul antihipertensiv al pacienţilor ce aparţin rasei negre se apropie de cel al pacienţilor ce aparţin rasei caucaziane.
Nu există niciun efect semnificativ clinic asupra uricemiei sau uricozuriei.
Copii şi adolescenţi
Scăderea tensiunii arteriale cu 0,5 mg/kg (scăzut), 1,5 mg/kg (mediu) şi 4,5 mg/kg (ridicat) a fost evaluată
prin dozarea controlată a irbesartanului pe o perioadă de 3 săptămâni la 318 pacienţi hipertensivi sau la cei
cu risc (diabet, antecedente familiale de hipertensiune), copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16
ani. La sfârşitul celor trei săptămâni, scăderea principală faţă de valoarea iniţială în variabila de eficacitate principală, prin stabilizarea tensiunii arteriale sistolice (SeSBP) a fost de 11,7 mm Hg (doze scăzute), 9,3 mm Hg (doze medii), 13,2 mm Hg (doze ridicate). Nu au apărut diferenţe semnificative între aceste doze.
Modificarea principală a tensiunii arteriale diastolice minime stabilizate (SeDBP) a fost următoarea: 3,8
mm Hg (doze scăzute), 3,2 mm Hg (doze medii), 5,6 mm Hg (doze crescute). După încă o perioadă de două săptămâni, în care pacienţii au fost randomizaţi din nou fie cu substanţă activă fie cu placebo, pacienţii la care s-a administrat placebo au prezentat o creştere de 2,4 şi 2,0 mm Hg a SeSBP şi SeDBP comparativ cu +0,1 şi respectiv - 0,3 mm Hg comparativ cu pacienţii trataţi cu toate dozele de irbesartan (vezi pct. 4.2).
Hipertensiune arterială şi diabet zaharat de tip 2 cu afecţiune renală:
Studiul "Irbesartan Diabetic Nephropathy Trial (IDNT)" evidenţiază că irbesartanul încetineşte
progresia afecţiunii renale la pacienţii cu insuficienţă renală cronică şi proteinurie cu semnificaţie clinică.
IDNT a fost un studiu de morbiditate şi mortalitate, dublu-orb, controlat cu placebo, care a comparat
Irbesartan, amlodipină şi placebo. Efectele Irbesartan pe termen lung (în medie 2,6 ani) asupra progresiei
afecţiunii renale şi asupra mortalităţii de orice cauză au fost studiate la 1715 pacienţi hipertensivi cu diabet zaharat de tip 2, proteinurie ≥ 900 mg/zi şi creatininemie cuprinsă în intervalul 1,0-3,0 mg/dl. La pacienţi s-au administrat doze progresive, în funcţie de tolerabilitate, începând cu irbesartan 75 mg până la o doză
de întreţinere de irbesartan 300 mg, de la amlodipină 2,5 mg până la amlodipină 10 mg sau placebo. În toate grupurile de tratament, pacienţilor li s-au administrat, în general, 2 până la 4 medicamente antihipertensive (de exemplu, diuretice, beta-blocante, alfa-blocante) pentru a ajunge la tensiunea arterială predefinită drept ţintă, de ≤ 135/85 mm Hg sau la o scădere cu 10 mm Hg a tensiunii arteriale sistolice, dacă valoarea iniţială a acesteia era > 160 mm Hg. Şaizeci la sută (60%) dintre pacienţii din grupul placebo au atins această valoare a tensiunii arteriale ţintă, iar din grupurile irbesartan şi amlodipină 76% şi respectiv 78%. Administrare de irbesartan a redus semnificativ riscul relativ al criteriului de evaluare finală combinat, reprezentat de dublarea valorilor creatininemiei, stadiul final al nefropatiei (SFN) sau mortalitatea de orice cauză. Aproximativ 33% dintre pacienţii din grupul irbesartan au atins criteriul de evaluare finală primar combinat renal, comparativ cu 39% şi 41% în grupurile placebo, respectiv amlodipină [reducerea riscului relativ cu 20% comparativ cu placebo (p = 0,024) şi reducerea riscului
relativ cu 23% comparativ cu amlodipina (p = 0,006)]. La analiza componentelor individuale ale criteriului de evaluare primar, nu s-a observat niciun efect asupra mortalităţii de orice cauză, în timp ce s-a observat o tendinţă pozitivă de reducere a SFN şi o reducere semnificativă în ceea ce priveşte dublarea valorii creatininemiei.
Efectul tratamentului a fost evaluat pentru subgrupuri care au ţinut cont de sex, rasă, vârstă, durata bolii
diabetice, valorile iniţiale ale tensiunii arteriale, creatininemiei şi albuminuriei. În subgrupurile alcătuite din femei şi din pacienţi ce aparţin rasei negre, care au reprezentat 32%, respectiv 26% din populaţia totală studiată, nu s-a evidenţiat un beneficiu renal, cu toate că intervalele de încredere nu l-au exclus. De asemenea, pentru criteriul de evaluare secundar, constituit din evenimente cardiovasculare letale şi nonletale, nu au existat diferenţe între cele trei grupuri din populaţia totală studiată, cu toate că s-a constatat o creştere a incidenţei infarctului miocardic non-letal la femei şi o scădere a incidenţei infarctului miocardic non-letal la bărbaţi, în grupul irbesartan comparativ cu grupul placebo. La femeile din grupul irbesartan comparativ cu grupul amlodipină s-a observat o creştere a incidenţei infarctului miocardic nonletal şi a accidentului vascular cerebral în timp ce spitalizarea impusă de insuficienţa cardiacă a fost redusă în populaţia totală studiată. Cu toate acestea, nu s-a stabilit nicio explicaţie adecvată pentru aceste constatări la femei.
Studiul "Effects of Irbesartan on Microalbuminuria in Hypertensive Patients with Type 2 Diabetes
Mellitus (IRMA 2)" evidenţiază că administrarea de irbesartan în doză de 300 mg întârzie progresia către
proteinurie cu semnificaţie clinică la pacienţii cu microalbuminurie. IRMA 2 a fost un studiu de morbiditate, dublu-orb, controlat cu placebo, efectuat la 590 pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, microalbuminurie (30-300 mg/zi) şi funcţie renală normală (creatininemie ≤ 1,5 mg/dl la bărbaţi şi < 1,1 mg/dl la femei). Studiul a evaluat efectele Irbesartan pe termen lung (2 ani) asupra progresiei către proteinurie cu semnificaţie clinică – rata excreţiei urinare a albuminei (REUA) > 300 mg/zi şi o creştere a REUA cu cel puţin 30% din valoarea iniţială. Tensiunea arterială predefinită drept ţintă a fost ≤ 135/85 mm Hg.Dacă a fost necesar, s-au adăugat medicamente antihipertensive suplimentare (excluzând inhibitorii ECA, antagoniştii receptorilor pentru angiotensină II şi blocanţii dihidropiridinici ai canalelor de calciu), pentru a ajuta la atingerea tensiunii arteriale ţintă. În timp ce, la toate grupurile de tratament, sau atins valori similare ale tensiunii arteriale, mai puţini au fost pacienţii care au atins criteriul de evaluare finală de proteinurie cu semnificaţie clinică în grupul irbesartan 300 mg (5,2%) comparativ cu grupurile placebo (14,9%) sau irbesartan 150 mg (9,7%), demonstrându-se astfel o reducere a riscului relativ cu 70% comparativ cu placebo (p = 0,0004) pentru doza mai mare. Pe parcursul primelor trei luni de tratament nu s-a observat o ameliorare concomitentă a ratei filtrării glomerulare (RFG). Încetinirea progresiei către proteinurie cu semnificaţie clinică a fost evidentă încă din primele trei luni de tratament şi a continuat pe parcursul perioadei de 2 ani. Revenirea la albuminurie normală (< 30 mg/zi) a fost mai frecventă în grupul Irbesartan 300 mg (34%) comparativ cu grupul placebo (21%).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Irbesartanul este bine absorbit după administrarea orală: studiile de biodisponibilitate absolută au
determinat valori de aproximativ 60-80%. Administrarea concomitentă cu alimentele nu influenţează semnificativ biodisponibilitatea irbesartanului. Legarea de proteinele plasmatice este de aproximativ 96%, cu o legare neglijabilă de componentele celulare sanguine. Volumul aparent de distribuţie este de 53-93 l.
După administrarea orală sau intravenoasă de irbesartan marcat cu 14C, 80-85% din radioactivitatea
plasmei circulante poate fi atribuită irbesartanului nemodificat. Irbesartanul este metabolizat hepatic prin glucuronoconjugare şi oxidare. Metabolitul circulant principal este glucuronatul de irbesartan (aproximativ 6%). Studiile in vitro au evidenţiat că irbesartanul este oxidat în principal de izoenzima CYP2C9 a citocromului P450, izoenzima CYP3A4 având un efect neglijabil.
Irbesartanul prezintă o farmacocinetică lineară proporţională cu doza, la doze cuprinse între 10 mg până la
600 mg. S-a observat că, la doze mai mari de 600 mg irbesartan (dublul dozei maxime recomandate), absorbţia orală nu mai creşte proporţional cu doza; mecanismul acestui fenomen nu este cunoscut.
Concentraţiile plasmatice maxime se ating la 1,5-2 ore după administrarea orală. Clearanceul total şi cel
renal este de 157-176, respectiv 3-3,5 ml/min. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al irbesartanului este de 11-15 ore. Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru se ating în primele 3 zile după iniţierea unui tratament cu administrare în doză unică zilnică. Se observă o acumulare limitată a irbesartanului în plasmă (< 20%) după administrări repetate de doze unice zilnice. Într-un studiu, la femeile hipertensive, s-au observat concentraţii plasmatice de irbesartan puţin mai mari. Cu toate acestea, nu au fost diferenţe în ceea ce priveşte timpul de înjumătăţire plasmatică şi acumularea irbesartanului. Nu este necesară ajustarea dozelor la femei. Valorile ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) şi ale concentraţiei plasmatice maxime (Cmax) pentru irbesartan au fost puţin mai mari la pacienţii vârstnici (≥ 65 ani) comparativ cu subiecţii tineri (18-40 de ani). Cu toate acestea, timpul de înjumătăţire prin eliminare nu a fost modificat semnificativ. Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici.
Irbesartanul şi metaboliţii săi sunt eliminaţi pe cale biliară şi renală. După administrarea orală sau
intravenoasă de irbesartan marcat cu 14C, aproximativ 20% din radioactivitate se regăseşte în urină iar restul în materiile fecale. Mai puţin de 2% din doză se excretă în urină, sub formă de irbesartan nemodificat.
Copii şi adolescenţi
Farmacocinetica irbesartanului s-a evaluat la 23 copii hipertensivi după administrarea unor doze zilnice
unice şi multiple (irbesartan 2 mg /kg) până la doza maximă zilnică de irbesartan 150 mg timp de patru săptămâni. Dintre cei 23 copii, 21 au fost evaluaţi prin comparaţie cu farmacocinetica de la adult (doisprezece copii peste 12 ani, nouă copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 12 ani). Rezultatele au evidenţiat că Cmax, ASC şi vitezele clearence-ului au fost comparabile cu cele observate la pacienţii adulţi la care sa administrat 150 mg irbesartan zilnic. O acumulare limitată de irbesartan (18%) în plasmă s-a observat în urma administrării repetate în doze unice zilnice.
Insuficienţă renală: parametrii farmacocinetici ai irbesartanului nu sunt modificaţi semnificativ la pacienţii
cu insuficienţă renală sau la cei care efectuează şedinţe de hemodializă. Irbesartanul nu se elimină prin hemodializă.
Insuficienţă hepatică: parametrii farmacocinetici ai irbesartanului nu sunt modificaţi semnificativ la
pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară-moderată.
Nu s-au efectuat studii la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
La dozele relevante clinic nu s-a evidenţiat toxicitate anormală sistemică sau toxicitate de organ ţintă.În
studiile preclinice privind siguranţa, dozele mari de irbesartan (≥ 250 mg/kg/zi la şobolan şi ≥ 100 mg/kg/zi la macac) au produs o scădere a parametrilor eritrocitari (număr de eritrocite, hemoglobină, hematocrit). La doze foarte mari (≥ 500 mg/kg/zi), administrate la şobolan şi la macac, irbesartanul a indus modificări degenerative ale rinichiului (de exemplu nefrită interstiţială, distensie tubulară, bazofilie tubulară, creşterea concentraţiilor plasmatice de uree şi creatinină) modificări considerate secundare efectelor hipotensive ale medicamentului, care duc la reducerea perfuziei renale. În plus, irbesartanul a indus hiperplazia/hipertrofia celulelor juxtaglomerulare (la şobolan la doze ≥ 90 mg/kg/zi, la macac la doze ≥ 10 mg/kg/zi). Toate aceste modificări au fost considerate ca fiind produse prin acţiunea farmacologică a irbesartanului. La om, la doze terapeutice de irbesartan, hiperplazia/hipertrofia celulelor juxtaglomerulare nu par să aibă implicaţii.
Irbesartanul nu a demonstrat mutagenitate, clastogenitate sau carcinogenitate.
Fertilitatea şi performanţele privind funcţia de reproducere nu au fost afectate în studiile clinice la
masculii şi femelele de şobolan, chiar la doze orale de irbesartan care provoacă un grad de toxicitate la părinţi (de la 50 până la 650 mg/kg/zi), inclusiv mortalitate la doza cea mai mare. Nu au fost observate efecte semnificative în ceea ce priveşte numărul de corpi luteali, nidări sau feţi vii. Irbesartanul nu a afectat supravieţuirea, dezvoltarea sau reproducerea puilor. Studiile la animale indică faptul că irbesartanul marcat radioactiv este detectat la feţii de şobolan şi iepure. Irbesartanul se excretă în laptele femelelor de şobolan.
Studiile efectuate cu irbesartan la animale au evidenţiat efecte toxice tranzitorii la fătul de şobolan
(formarea frecventă de cavităţi la nivelul pelvisului renal, hidroureter sau edeme subcutanate), care au
dispărut după naştere. La iepure, s-a observat avort sau resorbţie embrionară precoce, la doze care au provocat toxicitate maternă semnificativă, inclusiv mortalitate. Nu s-au observat efecte teratogene la şobolan sau iepure.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină PH 101
Hidrogenofosfat de calciu dihidrat
Amidonglicolat de sodiu tip A
Hipromeloză
Polisorbat 80
Talc
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearilfumarat de sodiu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Irbesartan Aurobindo comprimate filmate sunt disponibile în blistere din PVC-PVdC/aluminiu şi flacon
alb, opac din PEÎD cu capac alb, opac din polipropilenă.
Prezentări:
Mărimi de ambalaj: 7, 10, 14, 20, 28, 30, 56, 60, 84, 90, 98 şi 100 comprimate
Flacon ambalaj: 30 şi 500 comprimate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Aurobindo Pharma (Malta) Limited
Vault 14, Level 2, Valletta Waterfront
Floriana FRN 1913
Malta
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5221/2012/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14
5222/2012/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10-11-12-13-14
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Decembrie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2012