1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Verapamil 80 mg drajeuri
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Verapamil 80 mg drajeuri
Fiecare drajeu conţine clorhidrat de verapamil 80 mg.
Excipienţi: lactoză monohidrat 78 mg, zahăr 68,9 mg.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Verapamil 80 mg drajeuri
Drajeuri convexe, de culoare galben-lămâie; în secţiune drajeurile sunt albe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Prevenirea şi tratamentul anginei pectorale stabile, anginei vasospastice şi anginei instabile.
Prevenirea şi tratamentul tahicardiilor supraventriculare.
Tratamentul hipertensiunii arteriale uşoare - moderate.
Tratamentul post infarct miocardic acut.
Tratamentul cardiomiopatiei hipertofice care nu răspunde la tratamentul cu blocante beta-blocante (cu
excepţia formei obstructive).
4.2 Doze şi mod de administrare
Datorită variaţiilor mari interindividuale, dozele trebuie adaptate pentru fiecare pacient în parte, prin creştere
progresivă.
Hipertensiune arterială
În general, doza iniţială recomandată este de 40 mg clorhidrat de verapamil de 3 ori pe zi.
La adult, doza zilnică medie este de 80 - 120 mg clorhidrat de verapamil de 3 ori pe zi. Doza zilnică maximă
de 480 mg clorhidrat de verapamil nu trebuie depăşită decât în cazuri excepţionale.
Angină pectorală, cardiomiopatie hipertrofică
Doza iniţială recomandată este de 40 - 80 mg clorhidrat de verapamil pe zi. Doza poate fi crescută zilnic (în
caz de angină instabilă) sau în fiecare săptămână, până la obţinerea răspunsului clinic optim.
Doza zilnică totală recomandată este de 240 mg clorhidrat de verapamil (în caz de angină de efort) sau de 480
mg clorhidrat de verapamil (în caz de angină de repaus şi angină Prinzmetal).
Tahicardie supraventriculară
Doza recomandată este de 40 - 120 mg clorhidrat de verapamil de 3-4 ori pe zi, în funcţie de severitatea
afecţiunii.
Tratamentul asociat
Dacă este posibil, Verapamil trebuie administrat în monoterapie. Dacă este necesar, se poate asocia cu
chinidină (cu excepţia pacienţilor cu cardiomiopatie hipertrofică), cu procainamidă sau digitalice (trebuie să se ţină cont de riscul de bradicardie severă şi de bloc AV).
Dacă este absolut necesar, Verapamil poate fi administrat concomitent cu beta-blocante, sub supraveghere
medicală. La pacienţii cu insuficienţă ventriculară stângă şi tulburări de conducere AV, Verapamil nu trebuie asociat cu beta-blocante administrate injectabil intravenos (vezi pct. 4.5).
Insuficienţă hepatică
În funcţie de severitatea afectării hepatice, metabolizarea clorhidratului de verapamil este întârziată, ceea ce
determină intensificarea efectelor acestuia. De aceea, la acest grup de pacienţi doza trebuie ajustată şi tratamentul trebuie iniţiat cu doza minimă eficace.
Mod de administrare
Drajeurile vor fi înghiţite întregi, cu lichid. Drajeurile nu trebuie supte, divizate, sparte sau mestecate.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la clorhidrat de verapamil sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.
- Şoc cardiogen.
- Infarct miocardic acut cu complicaţii( cum sunt bradicardia, insuficienţă cardiacă stângă şi hipotensiune
arterială).
- Bloc sinoatrial, bloc atrioventricular (AV) de gradul II sau III (cu excepţia pacienţilor purtători de
stimulator cardiac).
- Boala nodului sinusal (cu excepţia pacienţilor purtători de stimulator cardiac).
- Insuficienţă cardiacă decompensată.
- Insuficienţă ventriculară stângă.
- Bradicardie (cu frecvenţă < 50 bătăi pe minut).
- Hipotensiune arterială (tensiune arterială sistolică < 90 mm Hg).
- Intoxicaţie digitalică.
- Fibrilaţie atrială sau flutter atrial în condiţii de fascicul accesor (sindrom Wolff-Parkinson-White sau
Lown-Ganong-Levine), deoarece pot determina creşterea conducerii pe cale anormală şi pot precipita apariţia
fibrilaţiei ventriculare.
- Alăptare.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Clorhidratul de verapamil este intens metabolizat în ficat şi, prin urmare, este necesară ajustarea cu prudenţă a
dozei la pacienţii cu afecţiuni hepatice. Concentraţiile plasmatice ale transaminazelor şi fosfatazei alcaline pot creşte în timpul tratamentului.
În insuficienţa hepatică severă se recomandă administrarea a 30% din doza uzuală.
Deşi farmacocinetica clorhidratului de verapamil nu este afectată la pacienţii cu insuficienţă renală, se
recomandă administrarea cu prudenţă şi monitorizarea atentă a pacienţilor. Clorhidratul de verapamil nu se elimină prin dializă.
În timpul tratamentului de lungă durată se recomandă control oftalmologic periodic.
Clorhidratul de verapamil trebuie administrat cu prudenţă în caz de insuficienţă circulatorie, hipotensiune
arterială, în special în asociere cu beta-blocante, deoarece poate agrava starea clinică.
Clorhidratul de verapamil scade conducerea AV, de aceea poate determina bloc AV sau poate creşte gradul
blocului AV de gradul I preexistent.
Atunci când clorhidratul de verapamil este utilizat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale se recomandă
monitorizarea tensiunii arteriale la intervale regulate.
Pacienţii cu cardiomiopatie hipertrofică pot fi mai susceptibili la apariţia reacţiilor adverse sau interacţiunilor
medicamentoase.
Medicamentul trebuie administrat cu prudenţă în caz de tulburare a conducerii neuromusculare de natură
medicamentoasă sau apărută în cadrul unei boli (miastenia gravis, sindrom Eaton-Lambert,distrofia musculară progresivă Duchenne).
Drajeurile de Verapamil conţin lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau cu sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Drajeurile de Verapamil conţin zahăr. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom
de malabsorbţie la glucoză-galactoză sau insuficienţă a zaharozei-izomaltazei nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Studiile metabolice efectuate in vitro au demonstrat că verapamilulul este metabolizat prin intermediul
sistemului enzimatic al citocromilor P450 CYP3A4, CYP1A2, CYP2C8, CYP2C9 şi CYP2C18. S-a demonstrat că verapamilul este un inhibitor al enzimelor CYP3A4 şi al glicoproteinei P (gp-P).
Au fost raportate interacţiuni semnificative clinic cu inhibitori ai CYP3A4, care au determinat creşterea
concentraţiilor plasmatice ale clorhidratului de verapamil, în timp ce inductori ai CYP3A4 au determinat scăderea concentraţiilor plasmatice ale clorhidratului de verapamil. De aceea, pacienţii trebuie monitorizaţi în ceea ce priveşte interacţiunile medicamentoase.
Următorul tabel prezintă o listă de interacţiuni medicamentoase posibile pe baza proprietăţilor
farmacocinetice:
Interacţiuni potenţiale asociate administrării verapamilului
Medicamente
administrate în asociere
Posibile efecte ale altor medicamente
asupra verapamilului şi efecte ale verapamilului asupra altor medicamente
Comentarii
Alfa blocante
Prazosin Clorhidratul de verapamil poate creşte
concentraţia plasmatică de prazosin.
Efect hipotensiv suplimentar.
Terazosin Clorhidratul de verapamil poate creşte
concentraţia plasmatică de terazosin.
Acid acetilsalicilic Tendinţă crescută la sângerare.
Alcool etilic Creşterea concentraţiei plasmatice a
alcoolului etilic.
Antiaritmice
Flecainidă Clorhidratul de verapamil scade clearence-ul
plasmatic al flecainidei, în timp ce flecainida nu are niciun efect asupra clearence-ului
plasmatic al clorhidratului de verapamil.
Asocierea clorhidratului de
verapamil cu medicamente antiaritmice poate determina cumularea efectelor cardiovasculare (de exemplu bloc
AV, bradicardie, hipotensiune
arterială, insuficienţă cardiacă)
Chinidină Clorhidratul de verapamil poate creşte plasmatică a chinidinei. La pacienţii cu cardiomiopatie hipertrofică poate apărea edem pulmonar.
Disopiramidă Asociere contraindicată cu 48 ore înainte şi 24 ore după administrarea clorhidratului de verapamil (datorită riscului de interacţiuni presupuse)
Antihipertensive, diuretice, vasodilatatoare
Potenţarea efectului hipotensiv.
Bronhodilatatoare musculotrope
Teofilină Verapamilul poate creşte concentraţia plasmatică a teofilinei.
Anticonvulsivante
Carbamazepină Verapamilul poate creşte concentraţia plasmatică a carbamazepinei. Aceasta poate determina apariţia reacţiilor adverse ale carbamazepinei cum sunt diplopie, cefalee, ataxie sau ameţeli.
Fenitoină Verapamilul poate creşte concentraţia plasmatică a fenitoinei.
Antidepresive
Imipramină Verapamilul poate creşte concentraţia plasmatică a imipraminei.
Antidiabetice orale
Glibenclamidă (gliburidă)
Verapamilul poate creşte concentraţia plasmatică a glibenclamidei.
Insulină Clorhidratul de verapamil reduce hipoglicemia determinată de insulină la pacienţii cu diabet zaharat.
Antibiotice
Rifampicină Este posibilă scăderea concentraţiei plasmatice a clorhidratului de verapamil.
Efectul hipotensiv al clorhidratului de verapamil poate fi diminuat.
Eritromicină Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a clorhidratului de verapamil.
Claritromicină Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a clorhidratului de verapamil.
Telitromicină Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a clorhidratului de verapamil.
Antineoplazice
Doxorubicină Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a doxorubicinei.
Antiretrovirale
Ritonavir Datorită potenţialului unor medicamente Trebuie administrat cu precauţie antiretrovirale, cum este ritonavirul, de a-i inhiba metabolismul, poate creşte concentraţia plasmatică de clorhidrat de verapamil. sau se poate scădea doza de clorhidrat de verapamil.
Barbiturice
Fenobarbital Fenobarbitalul scade efectul clorhidratului de verapamil.
Benzodiazepine şi alte anxiolitice
Buspironă Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a buspironei.
Midazolam Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a midazolamului.
Betablocante
Metoprolol Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a metoprololului.
Asocierea verapamilului cu medicamente beta-blocante poate determina cumularea efectelor cardiovasculare (de exemplu bloc AV, bradicardie, hipotensiune arterială, insuficienţă cardiacă)
Propranolol Este posibilă creşterea concentraţieiplasmatice a propranololului.
Beta-blocante administrate intravenos
Nu trebuie utilizate beta-blocante administrate intravenos la pacienţii care primesc tratament cu clorhidrat de verapamil.
Blocante neuromusculare
Efectele blocantelor neuromusculare pot fi amplificate.
Glicozide tonicardiace
Digoxină, digitoxină Este posibilă creşterea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei şi digitoxinei. S-a demonstrat că verapamilul creşteconcentraţia plasmatică a digoxinei şi, prin urmare, se recomandă prudenţă în ceea ce priveşte apariţia toxicităţii digitalice.
Dacă este necesar, trebuie determinată concentraţia plasmatică a medicamentelor digitalice şi doza de glicozid trebuie scăzută.
Blocantele H2-histaminergice
Cimetidină Cimetidina poate creşte concentraţia plasmatică a clorhidratului de verapamil.
Imunosupresoare
Ciclosporină Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei.
Sicrolimus Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a sicrolimusului.
Tacrolimus Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a tacrolimusului.
Everolimus Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a everolimusului.
Hipolipemiante
Atorvastatină Este posibilă creşterea concentraţiilorplasmatice ale atorvastatinei, lovastatinei şi simvastatinei.
Lovastatină
Simvastatină
Agonişti ai receptorilor pentru serotonină
Almotriptan Este posibilă creşterea concentraţiei plasmatice a almotriptanului.
Uricozurice
Sulfinpirazonă Sulfinpirazonă poate să scadă concentraţia plasmatică a clorhidratului de verapamil, ceea ce poate determina o diminuare a efectului hipotensor.
Stabilizatoare ale dispoziţiei
Litiu Creşte neurotoxicitatea litiului.
Anestezice inhalatorii Atunci când sunt utilizate în asociere, anestezicele inhalatorii şi blocantele canalelor de calciu, cum este clorhidratul de verapamil, dozele ambelor medicamente trebuie alese cu atenţie pentru a evita cumularea efectelor cardiovasculare (de exemplu bloc AV, bradicardie, hipotensiune arterială, insuficienţă cardiacă).
Colchicina Colchicina este un substart atât pentru citocromul CYP3A cât şi pentru pompa de eflux, glicoproteina P. Se cunoaşte faptul că, clorhidratul de verapamil inhibă atât CYP3A cât şi glicoproteina P. Atunci când se administrează în asociere, inhibarea CYP3A şi/sau a glicoproteinei P de către clorhidratul de verapamil poate duce la creşterea expunerii la colchicină. Nu este recomandată asocierea acestor medicamente.
Preparate vegetale conţinând sunătoare (Hypericum perforatum)
Poate scădea concentraţia plasmatică a clorhidratului de verapamil.
Suc de grepfruit Poate creşte concentraţia plasmatică a clorhidratului de verapamil.
Alte medicamente Calcitriol, dihidrotahisterol, izoprenalină. Scad efectul clorhidratului de verapamil.
Inhibitori ai hidroxi-metil-glutaril CoA reductazei (HMG-CoA reductaza)
La pacienţii care primesc clorhidrat de verapamil, tratamentul cu inhibitori ai HMG-CoA reductazei (de exemplu simvastatin, atrovastatin sau lovastatin) trebuie iniţiat cu doza minimă eficace, care va fi crescută treptat. Dacă tratamentul cu clorhidrat de verapamil va fi administrat la pacienţi care primesc deja un inhibitor al HMG-CoA reductazei (de exemplu simvastatin, atrovastatin sau lovastatin), trebuie luată în considerare scăderea dozei de statină şi ajustarea ei în funcţie de valorile colesterolemiei.
S-a demonstrat că atorvastatinul creşte concentraţia plasmatică a clorhidratului de verapamil. Cu toate că nu există dovezi clinice directe privind utilizarea in vivo, există o posibilitate crescută pentru clorhidratul de verapamil de a modifica farmacocinetica atorvastatinului într-un mod similar cu simvastatinul şi lovastatinul.
Trebuie luată în considerare administrarea cu prudenţă a asocierii dintre atorvastatin şi clorhidratul de verapamil.
Fluvastatin, pravastatin şi rosuvastatin nu sunt metabolizate prin intermediul CZP3A4 şi este mai puţin probabil să interacţioneze cu clorhidratul de verapamil.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Deşi, în studiile efectuate la animale nu s-au observat efecte teratogene, nu se recomandă administrarea medicamentului în timpul sarcinii (în special în primul trimestru).
Clorhidratul de verapamil traversează bariera feto-placentară.
Există dovezi care indică faptul că clorhidratul de verapamil creşte secreţia de prolactină şi poate determina, în cazuri izolate, creşterea galactoreei.
Clorhidratul de verapamil se excretă în cantităţi mici în laptele matern (au fost descrise rar reacţii de hipersensibilitate), de aceea nu se recomandă administrarea în timpul alăptării sau se recomandă întreruperea alăptării în timpul tratamentului cu clorhidrat de verapamil.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În funcţie de sensibilitatea individuală, capacitatea pacienţilor de a conduce vehicule, de a folosi utilaje sau de a presta activităţi în condiţii periculoase poate fi afectată. Aceasta se întâmplă, mai ales,la începutul
tratamentului, în cazul schimbării medicaţiei sau la creşterea dozei. Prin urmare, pe o perioadă de timp care
variază individual, nu se recomandă conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor.
În timpul tratamentului, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje trebuie stabilită individual.
Similar multor altor medicamente uzuale, s-a demonstrat că clorhidratul de verapamil creşte alcoolemia şi scade eliminarea alcoolului. De aceea, efectele alcoolului pot fi accentuate.
4.8 Reacţii adverse
Frecvenţele sunt definite utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Cele mai frecvente reacţii adverse: constipaţie, cefalee, vertij, slăbiciune, nervozitate, înroşirea feţei, disconfort gastric, greaţă, mai rar hipotensiune arterială ortostatică şi foarte rar reacţii alergice (eritem, prurit, urticarie, edem angionurotic, sindrom Stevens-Johnson).
Tulburări hematologice şi limfatice
Echimoze, hematoame.
Tulburări ale sistemului imunitar
Reacţii de hipersensibilitate (de exemplu eritem, prurit, urticarie).
Bronhospasm.
Tulburări ale sistemului nervos
Cefalee, ameţeli, parestezii, tremor, sindrom extrapiramidal, evenimente cerebrovasculare, confuzie, tulburări de echilibru, insomnie, spasme musculare, manifestări psihotice, somnolenţă şi tulburări de vedere.
Tulburări acustice şi vestibulare
Vertij, tinitus.
Tulburări cardiace
În special la doze mari sau în cazul unei leziuni cardiace preexistente, anumite reacţii adverse sunt mai intense decât efectul terapeutic: bradiaritmii cum este bradicardia sinusală, prelungirea timpului de conducere sinoatrial, bloc AV de gradul I, II sau III, disociaţie AV, stop sinusal cu asistolă, fibrilaţie atrială cu bradiaritmie, tahicardie, apariţia sau agravarea insuficienţei cardiace, angină pectorală, dureri toracice, infarct miocardic, palpitaţii.
Tulburări vasculare
Hipotensiune arterială, purpură (vasculită), edeme periferice, bufeuri.
Tulburări gastro-intestinale
Greaţă, vărsături, constipaţie, ileus, diaree, uscăciunea gurii, dispepsie, hiperplazie gingivală şi durere/disconfort abdominal.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Edem angioneurotic, sindrom Stevens-Johnson, eritem polimorf, eritem tranzitor maculopapular, urticarie, purpură, prurit, erupţii cutanate, exantem, alopecie, hiperkeratoză, edem al gleznelor, eritromelalgie, transpiraţii.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Slăbiciune musculară, mialgii, artralgii.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Polakiurie.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Tulburări de menstruaţie, impotenţă sexuală (disfuncţie erectilă), galactoree, ginecomastie.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Fatigabilitate.
Investigaţii diagnostice
Afectare reversibilă a funcţiei hepatice, caracterizată prin creşterea valorilor enzimelor hepatice (a transaminazelor şi/sau a fosfatazei alcaline).
Creşteri ale prolactinemiei.
4.9 Supradozaj
Simptomele supradozajului depind de cantitatea de medicament ingerată, de momentul în timp în care se iniţiază măsurile de dezintoxicare şi de contractilitatea miocardică (corelată cu vârsta).
Principalele simptome sunt: scăderea tensiunii arteriale (uneori la valori nedetectabile), simptome de şoc, pierderea conştienţei, bloc AV de gradul I şi II (adesea însoţit de fenomenul Wenckebach, cu sau fără ritm de scăpare),bradicardie până la bloc AV de grad înalt şi oprire sinusală, bloc AV complet cu disociaţie AV completă, ritm de scăpare, asistolă, bradicardie sinusală, hiperglicemie, stupor şi acidoză metabolică. Ca urmare a supradozajului s-au înregistrat decese.
Măsurile terapeutice în caz de supradozaj depind de timpul scurs de la ingestia medicamentului şi de severitatea simptomelor supradozajului. Clorhidratul de verapamil nu poate fi eliminat prin hemodializă.
Măsuri terapeutice generale: lavaj gastric cu măsurile de precauţie adecvate, resuscitare cardio-respiratorie (masaj cardiac extern, respiraţie artificială, defibrilare şi/sau implantare de stimulator cardiac).
Măsuri terapeutice specifice: Antidotul specific este calciul - 10-20 ml dintr-o soluţie de gluconat de calciu 10% administrată pe cale intravenoasă (2,25 - 4,5 mmol), care, dacă este necesar, se repetă sau se administrează în perfuzie intravenosă continuă(5 mmol pe oră).
Următoarele măsuri terapeutice pot fi, de asemenea, necesare: În caz de bloc AV de gradul II-III, bradicardie sinusală, asistolă: se recomandă atropină, izoprenalină, orciprenalină sau implantare de stimulator cardiac.
În caz de hipotensiune arterială: se recomandă dopamină, dobutamină, noradrenalină.
În caz de insuficienţă cardiacă: se recomandă dopamină, dobutamină, digitalice sau, dacă este necesar, repetarea dozei injectabile de gluconat de calciu.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: sistem cardiovascular, blocante ale canalelor de calciu, blocante de calciu cu efecte cardiace directe, derivaţi de fenilalchilamine, codul ATC: C08D A01
Verapamilul inhibă influxul ionilor de calciu în celulele miocardice, în celulele musculare netede alecoronarelor, arterelor sistemice şi în celulele ţesutului excito-conductor intracardiac prin “canalele lente de calciu” intramembranare.
Ca rezultat al acestui mecanism de acţiune, verapamilul scade ritmul sinusal, scade conducerea atrioventriculară, creşte perioada refractară, dilată coronarele şi inhibă spasmul coronarian; dilatarea arterelor periferice şi scăderea rezistenţei periferice au ca rezultat scăderea tensiunii arteriale sistolice şi diastolice, scăderea consumului energetic şi a necesarului de oxigen al miocardului.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Datele existente sugerează că profilul farmacocinetic al clorhidratului de verapamil prezintă variabilitate interindividuală. După administrare orală, absorbţia este aproape completă (90%). Concentraţiile plasmatice maxime se ating la 1-2 ore după administrare. De asemenea, clorhidratul de verapamil se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (90%).
Datorită metabolizării intense la primul pasaj hepatic, biodisponibilitatea este de 10-20% după administrarea unei doze unice şi de 20-30% (12-48%), după administrarea de doze repetate, indiferent de dozele administrate.
Clorhidratul de verapamil este metabolizat rapid şi intens la nivelul ficatului. Metabolitul norverapamil este activ farmacologic, dar efectul său vasodilatator este numai 20% din cel al verapamilului. Norverapamilul se poate acumula în plasmă, putând contribui la efectul clinic al verapamilului.
Timpul de înjumătăţire plasmatică al clorhidratului de verapamil este de 5 ore (2-7 ore), iar al metabolitului
norverapamil, 10 ore.
Verapamilul este eliminat în proporţie de 70%, sub formă de metabolit, în urină şi în proporţie de 15% în materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza administrată se elimină sub formă nemodificată, pe cale renală.
Clorhidratul de verapamil traversează în cantitate mică bariera feto-placentară, dar realizează în laptele matern concentraţii similare celor plasmatice.
Biodisponibilitatea şi concentraţiile plasmatice maxime sunt crescute la pacienţii cu afectare hepatică severă sau la cei cu scădere a proteinelor plasmatice de legare.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu sunt disponibile date preclinice care să influenţeze utilizarea acestui medicament, cu excepţia celor menţionate la pct. 4.6.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Verapamil 40 mg drajeuri
Nucleu:
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Amidon de porumb
Stearat de magneziu
Talc
Croscarmeloză sodică
Dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Strat de drajefiere:
Ceară Carnauba
Galben de chinolină (E 104)
Celuloză microcristalină
Macrogol 6000
Povidonă
Talc
Carbonat de calciu
Zahăr.
Verapamil 80 mg drajeuri
Nucleu:
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Amidon de porumb
Stearat de magneziu
Talc
Croscarmeloză sodică
Dioxid de siliciu coloidal anhidru.
Strat de drajefiere:
Ceară Carnauba
Galben de chinolină (E 104)
Celuloză microcristalină
Macrogol 6000
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Povidonă
Talc
Carbonat de calciu
Zahăr.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Verapamil 40 mg drajeuri
Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 25 drajeuri.
Verapamil 80 mg drajeuri
Cutie cu 5 blistere PVC/Al a câte 10 drajeuri
Cutie cu 2 blistere PVC/Al a câte 25 drajeuri
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
SANOFI ROMÂNIA S.R.L.
Str. Gara Herăstrău, nr. 4, Clădirea B, etajele 8-9
Sector 2, Bucureşti, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Verapamil 40 mg drajeuri
6147/2006/01
Verapamil 80 mg drajeuri
6148/2006/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizaţiei - Ianuarie 2006
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Octombrie, 2015