comă s.f. - pierdere totală sau parţială a stării de conştientă
O comă poate fi consecinţa leziunilor cerebrale de origine vasculară, infecţioasă, tumorală sau traumatică (edem, hemoragie sau contuzie cerebrală). Ea poate rezulta şi dintr-o oxigenare cerebrală insuficientă (insuficienţă circulatorie, asfixie, intoxicaţie cu oxid de carbon), poate fi cauzată de o criză de epilepsie, de o intoxicaţie a ţesuturilor cerebrale (intoxicaţie medicamentoasă, alcoolică, supradoză de drog), de o boală metabolică (encefalopatie respiratorie sau hepatică, acidocetoză diabetică, hipoglicemie) sau endocrină (comă mixedematoasă).
Se disting mai multe tipuri de comă . O persoană poate intra în comă de oricare stadiu. Primele stadii (I şi II) sunt mai uşor reversibile dacă este suprimată cauza comei. Dacă nu, aceasta se agravează până la stadiul IV, care este ireversibil.
Stadiul I, sau coma virila, este caracterizat prin reacţii de deşteptare a subiectului atunci când este supus unei stimulări dureroase (deschiderea ochilor, bombănituri).
Stadiul II se manifestă prin dispariţia capacităţii de deşteptare a subiectului. Reacţiile motorii persistă totuşi, ca retragerea unui membru atunci când este ciupit; reacţiile sunt cu atât mai puţin adaptate la stimuli cu cât tulburarea este mai gravă.
Stadiul III, sau coma carus, este caracterizat prin dispariţia oricăror reacţii motorii şi prin apariţia tulburărilor oculare (mişcări asimetrice ale ochilor) şi vegetative, îndeosebi respiratorii, care pot cauza decesul prin anoxie (suprimarea aportului de oxigen pentru ţesuturi).
Stadiul IV, sau coma depăşită, defineşte moartea cerebrală deci moartea bolnavului.