odontologie s.f. - studiul dinţilor şi a bolilor lor
Evoluţie fiziologică a oricărui sistem dentar, care realizează treptat amplasarea totalităţii dinţilor.
Dentiţia de lapte
Dinţii de lapte, sau dinţii temporari, sunt în număr de 20. Ei încep să iasă în afara gingiei către vârsta de 6-7 luni. Dinţii de lapte sunt deci constituiţi în ansamblul lor către vârsta de 3 ani şi orice întârziere în erupţia dentară mai mare de un an peste această vârstă trebuie să fie considerată patologică. Erupţia poate fi însoţită de salivaţie, de roşeaţa gingiilor, eventual tumefiate, lucioase şi dureroase. Uneori se observă mici chisturi albăstrui, o coriză seroasă, o înroşire a obrajilor.
Dentiţia definitivă
Începând cu vârsta de 6 ani, dinţii de lapte sunt înlocuiţi treptat cu dinţii permanenţi şi copilul se află într-o perioadă mixtă: primul molar definitiv apare mai întâi în spatele molarilor temporari şi serveşte drept ghid pentru erupţia dentiţiei permanente, care cuprinde apariţia incisivilor, apoi a primilor premolari către vârsta de 9 ani, a caninilor către 11 sau 12 ani şi a celorlalţi doi molari permanenţi la 12 ani. Cea de a treia grupă de molari, sau dinţii de minte („măselele de minte"), evoluează începând de la 18 ani aproximativ, dar erupţia lor poate să nu aibă loc niciodată.
Erupţia unui dinte poate fi împiedicată de lipsa locului, dintele rămânând atunci total sau parţial inclus în maxilar. O discordanţă de volum între dinţi şi baza lor osoasă se traduce, dacă dinţii sunt prea mici, prin spaţii între ei, iar dacă sunt prea voluminoşi printr-o încărcare dentară (rotaţie, încălecare) sau prin incluzii; încărcarea dentară poate fi tratată purtând un aparat dentar. Un dinte poate, de asemenea, să prezinte anomalii de structură sau de culoare, vizibile de la apariţia lui (displazie dentară), sau poate fi supranumerar.