1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Humulin R 100 UI/ml soluţie injectabilă în flacon
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Medicamentele Humulin conţin insulină umană de biosinteză (produsă pe Escherichia coli prin tehnologie
ADN recombinant).
Fiecare mililitru soluţie injectabilă conţine insulină umană regular 100 UI.
Un flacon conţine 10 ml echivalent cu 1000 UI insulină regular.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă în flacon
Humulin R este o soluţie apoasă, sterilă, limpede, incoloră, cu un pH ajustat între 7-7,8.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat, care necesită insulină pentru menţinerea homeostaziei glucozei.
Humulin este, de asemenea, indicat pentru controlul iniţial al diabetului zaharat şi al diabetului zaharat în sarcină.
4.2 Doze şi mod de administrare
Dozajul este individual, fiind stabilit de către medic, în funcţie de necesităţile pacientului.
Humulin R trebuie administrat injectabil subcutanat, dar poate fi administrat, chiar dacă nu este recomandat uzual, şi intramuscular. Poate fi administrat, de asemenea, intravenos.
Preparatele de insulină se administrează, de obicei, subcutanat, la nivelul peretelui abdominal. Se pot administra, de asemenea, la nivelul coapsei, regiunii fesiere sau deltoidiene. Locurile de injectare ale preparatului insulinic trebuie schimbate prin rotaţie în cadrul aceleiaşi regiuni anatomice; aceeaşi regiune nu trebuie folosită mai frecvent decât, aproximativ, o dată pe lună.
La administrarea injectabilă a oricărui preparat insulinic Humulin trebuie avut grijă să nu se puncţioneze un vas de sânge. După orice administrare de insulină, locul la nivelul căruia s-a efectuat injectarea nu trebuie masat. Pacienţii trebuie instruiţi să folosească tehnicile corecte de injectare.
Humulin N (insulină izofan) poate fi administrat în combinaţie cu Humulin R (insulină regular) (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
- Hipoglicemie.
- Hipersensibilitate la insulină umană sau la oricare dintre excipienţi, cu excepţia situaţiilor în care insulina este utilizată ca parte a unui program de desensibilizare.
- Cu excepţia Humulin R, nici un preparat Humulin nu trebuie administrat intravenos, în nici un fel de circumstanţe.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Înlocuirea altui medicament sau a altui tip de insulină cu Humulin trebuie făcută numai sub supraveghere medicală strictă. Schimbările survenite în concentraţie, marcă (producător), tip (solubilă, izofan, mixtă etc.), specie (animală, umană, analog de insulină umană) şi/sau metodă de fabricaţie (tehnologie ADN recombinant versus insulină animală) pot necesita modificări ale dozei.
Pacienţii la care tratamentul anterior cu insulină animală este înlocuit cu insulină umană pot necesita ajustarea dozei faţă de cea a insulinei uzuale. Dacă este necesară modificarea dozei, aceasta se poate face de la prima doză sau în timpul primelor săptămâni sau luni de tratament.
Câţiva pacienţi care au prezentat reacţii hipoglicemice, după ce au fost transferaţi de pe insulină animală pe insulină umană, au raportat că simptomele precoce de avertizare au fost mai puţin evidente sau au fost diferite faţă de cele din timpul tratamentului cu insulină animală. Pacienţii la care controlul glicemiei este esenţial îmbunătăţit, de exemplu prin tratament intensiv cu insulină, pot prezenta o scădere sau o lipsă de percepţie a simptomelor de avertizare obişnuite şi trebuie sfătuiţi în acest sens. Alte condiţii, care pot face ca simptomele precoce de avertizare în caz de hipoglicemie să se modifice sau să devină mai puţin pronunţate, includ: durata lungă a diabetului zaharat, neuropatia diabetică sau administrarea de medicamente cum sunt beta-blocantele. Reacţiile hipoglicemice sau hiperglicemice necorectate pot să determine pierderea conştienţei, comă sau deces.
Folosirea unor doze inadecvate sau întreruperea tratamentului, în special în diabetul zaharat insulinodependent, pot determina hiperglicemie şi cetoacidoză, condiţii cu potenţial letal.
Tratamentul cu insulină umană poate să determine formarea de anticorpi, dar titrul anticorpilor este mai mic comparativ cu titrul anticorpilor în cazul administrării de insulină animală purificată.
Necesarul de insulină poate să se modifice semnificativ în afecţiunile suprarenaliene, hipofizare sau tiroidiene şi în prezenţa insuficienţei renale sau hepatice.
Necesarul de insulină poate fi crescut în cursul bolilor intercurente sau al tulburărilor emoţionale.
Combinaţia Humulin R cu pioglitazonă:
Au fost raportate cazuri de insuficienţă cardiacă când tiazolidindionele sunt utilizate în combinaţie cu insulină, în special la pacienţii cu factori de risc pentru dezvoltarea insuficienţei cardiace. Acest lucru trebuie avut în vedere dacă se ia în considerare tratamentul cu combinaţia pioglitazonă şi Humulin R.
Dacă combinaţia este utilizată, pacienţii trebuie să fie monitorizaţi pentru apariţia semnelor şi simptomelor insuficienţei cardiace, creştere în greutate şi edeme. Pioglitazona trebuie întreruptă, dacă apare orice simptom de deteriorare a funţiei cardiace.
Ajustarea dozelor de insulină poate fi necesară şi dacă pacienţii îşi modifică nivelul activităţii fizice sau îşi modifică dieta.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Se ştie că unele medicamente interacţionează cu metabolismul glucozei. Medicul trebuie să aibă în vedere interacţiunile posibile şi să întrebe pacienţii despre celelalte medicamente cu care sunt trataţi, suplimentar faţă de insulina umană.
Necesarul de insulină poate fi crescut de substanţele cu acţiune de creştere a glicemiei, cum sunt glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, hormon de creştere, danazol, beta 2-simpatomimetice (cum sunt ritodrină, salbutamol, terbutalină), tiazide.
Necesarul de insulină poate să scadă dacă se administrează concomitent substanţe cu acţiune de scădere a glicemiei, cum sunt antidiabetice orale, salicilaţi (de exemplu, acidul acetilsalicilic), anumite antidepresive (inhibitori de monoaminooxidază), anumiţi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (captopril, enalapril), medicamente beta-blocante neselective şi alcool etilic.
Analogii somatostatinei (octreotid, lanreotid) pot fie să scadă, fie să crească, necesarul de insulină.
Medicul trebuie consultat atunci când, la insulina umană se administrează suplimentar medicamente ( vezi pct.4.4).
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Este esenţială menţinerea unui bun control al pacientei tratate cu insulină (diabet insulino-dependent sau diabet gestaţional), pe toată perioada sarcinii. Necesarul de insulină scade, de obicei, în timpul primului trimestru de sarcină şi creşte în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină. Pacientele diagnosticate cu diabet trebuie sfătuite să informeze medicul dacă sunt gravide sau intenţionează să rămână gravide.
În cazul gravidelor cu diabet este esenţială monitorizarea atentă a controlului glicemiei, precum şi al stării generale de sănătate.
Pacientele diagnosticate cu diabet care alăptează pot necesita ajustări ale dozelor de insulină şi/sau ale dietei.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Capacitatea pacientului de a se concentra şi a reacţiona poate fi afectată ca urmare a hipoglicemiei.
Aceasta poate constitui un risc în situaţiile în care aceste capacităţi sunt de importanţă specială (de exemplu, conducerea vehiculelor sau folosirea unui utilaj).
Pacienţii trebuie sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timpul conducerii vehiculelor, mai ales cei la care simptomele de avertizare în caz de hipoglicemie sunt absente sau sunt de intensitate mică, precum şi cei care au episoade de hipoglicemie frecvente. În aceste circumstanţe, recomandarea privind conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor ar trebui reconsiderată.
4.8 Reacţii adverse
Cea mai frecventă reacţie adversă a terapiei cu insulină este hipoglicemia. Hipoglicemia severă poate determina pierderea stării de conştienţă şi, în cazuri extreme, chiar deces. Nu sunt prezentate frecvenţe specifice pentru hipoglicemie, deoarece hipoglicemia este rezultatul atât al dozei de insulină administrate cât şi al altor factori, de exemplu dieta urmată sau exerciţiile fizice efectuate de către pacient.
Reacţiile de hipersensibilitate locală sunt frecvente (≥1/100 şi <1/10). Pot să apară eritem, inflamaţie şi prurit la nivelul locului de administrare. Aceste condiţii sunt, de obicei, tranzitorii şi dispar în câteva zile până la câteva săptămâni. În unele cazuri aceste reacţii locale pot avea legătură cu alţi factori decât insulina, cum sunt substanţele iritante din soluţia folosită pentru dezinfectarea locului de administrare sau o tehnică de injectare greşită.
Reacţia de hipersensibilitate sistemică, foarte rară (<1/10000), dar potenţial mai gravă, este o reacţie alergică generalizată la insulină. Aceasta poate produce erupţii cutanate tranzitorii generalizate, dispnee, wheezing, scăderea tensiunii arteriale, puls accelerat sau transpiraţii. Cazurile severe de hipersensibilitate generalizată pot pune viaţa în pericol.
În cazurile rare de hipersensibilitate severă la Humulin este necesară instituirea imediată a tratamentului adecvat. Poate fi necesară înlocuirea tratamentului cu insulină sau instituirea unui tratament de desensibilizare.
Lipodistrofia care poate să apară la nivelul locului de administrare este mai puţin frecventă (≥1/1000 şi <1/100).
În timpul tratamentului cu insulină s-a raportat apariţia edemelor, în special când controlul metabolic anterior nu este eficace, este ameliorat prin tratament intensiv cu insulină.
4.9 Supradozaj
Nu se poate defini precis supradozajul cu insulină, deoarece glicemia este rezultatul unor interacţiuni complexe între concentraţia plasmatică a insulinei, disponibilitatea glucozei şi alte procese metabolice.
Hipoglicemia poate să apară ca rezultat al unui exces de insulină, în relaţie cu aportul de alimente şi consumul de energie.
Hipoglicemia poate fi asociată cu letargie, confuzie, palpitaţii, cefalee, transpiraţii şi vărsături.
Episoadele hipoglicemice uşoare răspund la administrarea orală de glucoză sau produse ce conţin zahăr.
Episoadele hipoglicemice severe pot fi tratate prin administrarea intramusculară sau subcutanată de glucagon, urmată de administrarea orală de carbohidraţi, după ce pacientul îşi revine suficient. Dacă pacientul nu răspunde la glucagon, trebuie să se administrează intravenos soluţie de glucoză.
Dacă pacientul este comatos, glucagonul va fi administrat intramuscular sau subcutanat. Totuşi, dacă glucagonul nu este disponibil sau dacă pacientul nu răspunde la administrarea de glucagon, se va administra intravenos soluţie de glucoză. Pacientului i se va administra o masă imediat ce îşi recapătă starea de conştienţă.
Poate fi necesară administrarea orală susţinută de carbohidraţi şi menţinerea pacientului sub observaţie deoarece, după o aparentă recuperare clinică, se poate reinstala hipoglicemia.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: insulină şi analogi cu acţiune rapidă, injectabile, codul ATC: A10AB01
Activitatea principală a insulinei este reglarea metabolismului glucozei.
În plus, insulina are şi câteva acţiuni anabolice şi anti-catabolice în diferite ţesuturi. La nivelul ţesutului muscular, acestea includ creşterea sintezei de glicogen, acizi graşi, glicerol şi proteine, creşterea captării de aminoacizi, cu scăderea glicogenolizei, gluconeogenezei, cetogenezei, lipolizei, catabolismului proteic şi a eliminării de aminoacizi.
După administrarea subcutanată, profilul tipic al activităţii (curba de utilizare a glucozei) este ilustrat mai jos.
Variaţiile în timp şi/sau intensitate ale activităţii insulinei care se pot întâlni la pacienţi sunt ilustrate prin suprafaţa umbrită. Variabilitatea inter-individuală depinde de factori cum sunt mărimea dozei, temperatura la nivelul locului de administrare şi activitatea fizică a pacientului.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Farmacocinetica insulinei nu reflectă acţiunea metabolică a acestui hormon. În consecinţă, este mai utilă examinarea curbelor de utilizare a glucozei (aşa cum s-a discutat mai sus), atunci când se ia în considerare activitatea insulinei.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Humulin este o insulină umană produsă prin tehnologie ADN recombinant. În studiile de toxicitate subcronică nu s-au raportat evenimente grave. Într-o serie de teste de toxicitate genetică efectuate in vitro şi in vivo, insulina umană nu a prezentat efect mutagen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Metacrezol
Glicerol
Apă pentru preparate injectabile
Următorii excipienţi pot fi utilizaţi pentru ajustarea pH-ului: acid clorhidric şi/sau hidroxid de sodiu.
6.2 Incompatibilităţi
Preparatele de Humulin nu trebuie amestecate cu insuline ale altor producători sau cu insuline de origine animală.
6.3 Perioada de valabilitate
Flacon nedesigilat
2 ani
După prima utilizare
28 zile Activitatea insulinei
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se congela. A nu se expune la căldură excesivă sau la lumina directă a soarelui.
A se păstra în ambalajul original.
Flacoane nedeschise
A se păstra la frigider (2C - 8C).
După prima utilizare
A se păstra la temperaturi sub 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă tip I, cu dop din cauciuc prevăzut cu capsă din aluminiu şi capac din plastic a 10 ml soluţie injectabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Instrucţiuni de utilizare şi manipulare:
Flacon a 10 ml soluţie injectabilă destinat folosirii împreună cu o seringă adecvată (gradată pentru 100 UI/ml).
a) Prepararea unei doze
Flacoanele care conţin Humulin R nu necesită resuspendare şi nu trebuie folosite decât dacă soluţia este limpede, incoloră, fără particule solide vizibile şi are aspect apos.
Amestecarea insulinelor: insulina cu acţiune mai rapidă trebuie trasă prima în seringă, pentru a preveni contaminarea flaconului cu preparatul cu acţiune mai lungă. Este preferabil ca administrarea să se facă direct după amestecare. Dacă, totuşi, este necesară o amânare, trebuie urmată aceeaşi procedură.
Ca alternativă, pentru administrarea corectă a fiecărei forme de prezentare se pot folosi seringi separate sau cartuşe separate de Humulin R şi Humulin N.
A se pregăti seringa înainte de fiecare administrare, conform instrucţiunilor medicului sau asistentei medicale.
A se folosi o seringă gradată, în conformitate cu concentraţia insulinei ce va fi administrată.
b) Injectarea unei doze
A se administra doza corectă de insulină, conform indicaţiilor medicului sau asistentei medicale.
Locul administrărilor trebuie schimbat, astfel încât un acelaşi loc să nu fie folosit mai des decât aproximativ o dată pe lună.
Fiecare cutie conţine un prospect cu instrucţiuni referitoare la modul de administrare al insulinei.
Acele nu se refolosesc. Aruncaţi acele cu grijă. Acele şi seringile nu trebuie folosite decât de o persoană.
Flacoanele se pot folosi până la golire, după care se vor arunca într-un mod adecvat.
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Lilly France S.A.S.
24 Boulevard Vital Bouhot, CS 50004, 92521, NEUILLY SUR SEINE CEDEX, Franţa
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
10080/2017/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Iunie 2017
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2017